<Declarații furnizate conform Deciziei ANCOM nr. 158/2015>
Declarații sunt furnizate în conformitate cu prevederile Deciziei ANCOM nr. 158/2015 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali și sunt aliniate la cadrul legislativ și instituțional actual, cu respectarea prevederile Cadrului de Reglementare în domeniul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice adoptat la nivelul UE începând cu anul 2002.
Societatea "Telecomunicaţii CFR" SA furnizează servicii de comunicaţii electronice doar către persoane juridice, în urma unor oferte individuale propuse în cadrul negocierilor directe. Pentru achiziţia serviciilor, în urma unei solicitări ferme, Societatea "Telecomunicaţii CFR" SA propune o ofertă individuală către solicitant, această ofertă făcând obiectul negocierii directe între cele două părţi. În cazul în care părţile ajung la înţelegere, se încheie contractul comercial.